Olargues (Franta) – 14 – 20 august 2011 Prima reuniune internationala a fotografilor lumii subterane (II)

September 19, 2011

E duminica seara, si incepeam sa fiu curios ce o sa primim de mancare. Inainte de toate insa ne-am adunat in sala de proiectie pentru a primi instructiunile generale si cele pentru a doua zi. Lume multa, neasteptat de multa, pe cativa ii cunosc din imagini publicate pe Internet, dar mai ales incerc sa fac legatura intre figura si numele scris pe ecusonul pe care il poarta fiecare: Peter Gedei, Chris Howes, Dave Bunell, Luc Leblanc, Daniel Chailloux …

Peste zi am apucat sa arunc o privire pe echipamentul pe care unul sau altul dintre participanti il scotea la vedere. Faptul ca mai toata lumea avea DSLR-uri nu era oricum o noutate. Interesant a fost sistemul flexibil de fixare a blitzului pe care il avea Dan Lengini. De aparat era fixat un suport cu brat flexibil in capatul caruia era fixat blitzul. Te ajuta sa fixezi blitzul in pozitia dorita si ai libertatea de a-ti utiliza ambele maini pentru aparatul de fotografiat. E singurul cu un astfel de sistem, toti ceilalti care utilizeaza blitzul in acest mod au cordoane flexibile cu care au blitzul conectat la aparat. In ambele variante e relativ simplu si comod sa faci fotografie speo ‘de actiune’  atunci cand nu ai asistent sau atunci cand asistentul e utilizat pe post de model.

Mesajul de la Philippe e foarte clar: la ora 8 se serveste masa si la ora 9 se pleaca. Fiecare ghid are o coala pe care scrie numele pesterii si cine nu este la masina la ora de plecare pierde tura. Sistemul a functionat in fiecare dintre zilele de pestera si n-am vazut pe nimeni sa se planga, chiar daca de a doua zi programul a fost decalat cu jumatate de ora. Seara se ia masa si apoi au loc proiectii. Fiecare fotograf a fost rugat sa prezinte un material. Cei mai multi au ales sa prezinte pesterile din tara lor. Sesiunea tehnica s-a desfasurat in ziua de sambata.

Luni la 6 dimineata m-am trezit ca sa-mi aranjez echipamentul foto. A durat mai putin decat ma asteptam si am avut timp sa schimb primele impresii cu ceilalti participanti. Prima pestera din lista mea: Gouffre Geant du Cabrespine  e si cea mai indepartata dintre toate cele 11 vizitabile. Am ajuns dupa un drum cu masina de peste o ora si jumatate, cu GPS. Daca te iei dupa circulatia de pe sosele, Franta nu pare o tara foarte populata :). Ne-am descurcat, desi in cateva randuri am avut dubii ca GPS-ul ne duce unde trebuie. Cabrespine e o pestera turistica. Vizita se face in partea superioara a unei sali printr-o deschidere practicata artificial. Cum asteptam in parcare cu echipamentul intins pe asfalt am starnit curiozitatea turistilor aflati in vizita. Intrarea se face printre turistii care viziteaza pestera si asteapta cuminti ghidul. Spre deosebire de speologii imbracati cu salopete, turistii sunt la pantalon scurt si tricou, e totusi vara si afara sunt peste 35 de grade.

Din punct de vedere turistic, pentru noi a fost spectaculos. In vreme ce turistii raman pe platforma superioara, speologii coboara pe scara electricienilor mai bine de 200 metri pana in fundul avenului. Tot avenul e luminat de reflectoare si de sus se poate vedea fiecare miscare pana jos. N-am crezut ca intr-o pestera poate sa fie atat de cald :), dupa primele scari eram complet ud pe spate si transpiratia de sub casca mi se prelingea pe ochelari. Intr-un final am ajuns la activ si am pornit pe el, in aval si ulterior in amonte. Speologii au patruns in pestera pe cursul de apa, deschiderea artificiala a fost facuta ulterior pentru a deschide pestera pentru public.

Din punct de vedere fotografic am inceput cu un rateu pentru ca n-am ajuns in zona in care erau “farfuriile” de calcit care ma interesau. Zona in care am fost noi era interesanta, dar nu deosebita. Daca pestera nu-mi spune nimic nu pot face nici fotografie, e mai mult un sentiment de genul “daca-i musai, atuncea trebuie facut”. Si apoi eram prea multi fotografi, pentru ca pestera era dintre cele accesibile doar intr-o singura zi s-au inscris foarte multe echipe, atrase in mod sigur de fotografiile vazute pe net. Pentru mine n-a iesit mai nimic, desi in sectorul amonte peretii sunt concretionati masiv, o fotografie cu echipa si cam atat. M-am consolat cu ideea ca a fost antrenament pentru zilele urmatoare.  Am revenit in Olargues destul de ingrijorat, daca continua tot asa ar fi fost dificil sa aleg ceva pentru seara de gala.  In Olargues se vizionau deja primele rezultate obtinute in celelalte pesteri si cristalele verzi si albastre incepeau sa fie tentante …         </div>
                <div class= Posted in: Fotografie, Speologie

SpeleoCamp

Pictura in intuneric 2016

Ghetarul de la Vartop

Pestera Ursilor

Revista Lumea pesterilor