Fotografia speologica de calitate si cea documentara

September 11, 2013

Concursul de fotografie “Fotografia anului in speologie” poate fi accesat [aici]

Spuneam in prezentarea concursului de fotografie pentru fotografia anului ca vrem sa incurajam fotografia speologica de calitate. De ce cea de calitate si nu fotografia cu tema speologica in general? Pentru ca odata cu raspandirea de masa a aparatelor digitale si inflorirea site-urilor de socializare asistam la o inflatie de fotografii cu tema speologica. Majoritatea sunt facute si postate de excursionisti intrati in pestera, excursionisti care doresc sa pastreze o amintire pentru ei si vor sa impartaseasca prietenilor trairile pe care le-au avut. Cum fotografia in pestera necesita ceva cunostinte, rezultatul obtinut, in afara unei certe calitati documentare personale, este mediocru. Aparatele digitale utilizate de majoritatea excursionistilor, dar si de multi speologi, fixate pe pozitia Auto, dau in pestera rezultatul amintit mai sus. Cum din motive pe care o sa le amintesc ceva mai tarziu rar putem discuta despre calitate in acest caz, ramane sa le categorisim pe toate in categoria documentar. N-as vrea insa sa se inteleaga ca o fotografie de tip documentar ar exclude calitatea, dar am preferat termenul documentar celui de IO-LA (‘io la … mare, munte, etc.) sub care categorisim in general astfel de fotografii.

Ca sa avem o fotografie de calitate trebuie sa indeplinim din punct de vedere tehnic niste criterii absolut firesti si pentru fotografia la lumina zilei. Daca la lumina zilei pozitia Auto isi indeplineste in cele mai multe cazuri functia, in pestera aceasta da sistematic gres. Un criteriu de luat in seama la prima privire ar fi iluminarea. Cu un aparat digital care are un blitz cu bataie limitata la 3 m, daca se fotografiaza de la o distanta mai mare se obtine o imagine subexpusa, eventual prezentand niste umbre colorate cu fete de culoare inchisa si ochi stralucitori. Daca personajele sau subiectul sunt la distanta potrivita, le regasim intr-o mare de negru, daca autorul n-a fost suficient de inspirat sa le puna in fata unui perete. Niciunul dintre autori n-ar prezenta o astfel de imagine obtinuta la suprafata, pentru ca prietenii l-ar lua in ras. Situatia se schimba radical daca fotografia a fost luata in pestera si autorului I se apreciaza in primul rand curajul de a intra cu aparatul in pestera. Daca in lumina blitzului au intrat si ceva aburi, in pestera e rece si rasuflarea face condens in aer, poza devine si mai spectaculoasa, cu fantome stravezii plimbandu-se in jurul subiectilor. Daca in lumina au fost prinse si cateva picaturi de apa, petele de lumina nu se pot bucura decat de aprecierea noastra. Acuma trebuie sa admitem ca e totusi pestera si trebuie sa fie ceva negru in fotografie, dar si negrul asta are o limita. Situatia e valabila si invers, in poze care sunt atat de luminate incat ai impresia ca esti sub candelabrele din Casa Poporului si nu in pestera.

O problema si mai spinoasa e claritatea. Daca la aparatele lucrand in pestera in mod Auto rezultatul, o fotografie cu subiectul neclar (in afara focusului) e de asteptat, la un aparat DSLR devine surprinzatoare si te face sa te intrebi daca corectia de dioptrie de la vizor e corect potrivita. Acuma vrand-nevrand ceva poate ajunge sa fie clar in fotografie, dar trebuie sa fie totusi subiectul. Bine, ma pot si insela si subiectul e cu totul altul decat cel pe care il consider eu. In cazul asta avem viziuni diferite asupra subiectului fotografiei, ce pot sa zic mai mult.

Prolifereaza in multe fotografii, unele realizate de fotografi cu pretentii, imaginea speologului far. Il privesti si … in locul capului vezi un far. O lumina orbitoare se revarsa din capul personajului, lumineaza tot peisajul si orbeste privitorul. Eu ii spun sindromul locomotivei. Poate unii care au traversat un tunel de cale ferata isi aduc aminte de imaginea locomotivei in tunel: o umbra neagra si zgomotoasa cu un far in fata. Nu pot sa ma gandesc decat ca cei care apreciaza fotografiile astea, daca nu o fac din complezenta fata de autor, retraiesc cosmarul din tunel.

Pe scurt, un criteriu tehnic obligatoriu pe care trebuie sa il indeplineasca o fotografie de calitate este ca imaginea sa fie focalizata si corect expusa.

Greselile tehnice care trebuie evitate pentru ca o fotografie sa poata fi considerata de calitate sunt:

– Parti din cadru expuse incorect (exista functie crop in toate utilitarele de prelucrare a imaginii), intelegand prin asta supraexpunere (imaginea contine zone in care nu sunt prezente detalii) sau subexpunere (imagine prea putina lumina in zonele considerate a fi de interes)

– Imaginea nu este “sharp” acolo unde ar trebui sa fie. Este esential ca subiectul sa fie clar si nu in afara zonei de claritate. Imaginea nu este corect focalizata pentru ca aparatul sau subiectul s-au miscat in timpul expunerii, apar stropi de apa sau vapori pe lentila sau profunzime de camp este neadecvata.

– Parti de imagine sunt suprapuse din cauza miscarii obiectelor din cadru in situatiile in care lumina este data de blitzuri multiple sau apar dare de lumina din cauza miscarii luminii cand obiectivul este deschis.

Daca ati evitat situatiile expuse mai sus, ati facut un pas spre fotografia speologica de calitate.

Exemple:

Image

Am ales si un exemplu de fotografie cu valoare documentara personala, o amintire de la prima intrare intr-un put. Poate fi o fotografie cu valoare personala, dar nu este o fotografie de calitate cu pretentii de concurs.

O fotografie de actiune de calitate poate insa in acelasi timp sa aiba si caracter documentar.

Image

Societatea Nationala de Speologie


Posted in: Fotografie, Speologie

SpeleoCamp

Pictura in intuneric 2016

Ghetarul de la Vartop

Pestera Ursilor

Revista Lumea pesterilor